Speranță

Singur prizonier al agoniei,
Doar speranța mă va salva.
Aștept cu nerabdare ziua sorții,
Atunci când timpul va ingheța.

Acum greu trec zilele și nopțile
Și doar ochii tăi căprui,
Sunt speranța în ispitele
Adânci ale orșicui.

De demult

Ușor trecură anii și viața-mi s-a schimbat
Tu nu mai ești cu mine, tu ai plecat.

"A fost" e departe de a fi prezent
Într-un trecut compus persistent,

Adânc în noapte-ncerc s-adorm,
De anii ce-au trecut mi-e-atât de dor.

Privesc cum ploaia cade-n geam,
Și-mi amintesc ce fel de om eram.

Sunetul nopții divine-l-aud plăcut,
Încep să simt, timpul a trecut.

Decembrie

Oh, tu Decembrie însorit,

Anul ăsta ai încremenit !

Nu m-așteptam să vii la mine

Cu a ta Iarnă târzie.

Doar vin-odată cu a ta tornadă.

S-arunci cu fluturi de zăpadă.
M-am săturat să tot te-aștept
Mi-e dor de tine, să-ți spun drept.

În amintirea ei

E ziua cea crâncenă, când norii se adună
Când peste oraș cade o mare de negură.
Ziua care nu ne mai leagă împreună
Ziua în care pierd o asemenea făptură.

Acum te port cu mine zi și noapte,
Și mă gândesc la infinit
Cum te-am iubit în mii de șoapte,
Cum dragostea a ruginit.

Ne sărutam în plină furtună,
Ca doi nebuni ce se iubeau la nesfârșit.
Mi-amintesc că ne țineam de mână
Mi-amintesc tot, amănunțit.

Și-acum, scriu pentru tine repetat.
În memoria noastră, Iulie 29.
Noaptea în care m-ai înlăturat
Noaptea în care ai făcut să plouă.

Început de toamnă

Copacii îngălbenesc, vântul suflă rece
Fata pe care o iubesc,pe lângă mine trece.
Multe scrisori netrimise, atâtea nopţi nedormite,
Atâtea griji nemărginite şi lucruri nelămurite,
Atâtea negări necontenite,dar fără privilegiu.
Invocand Paradisul, ca un muritor straniu.
Un roi de frunze m-acoperă tăcut,
O privesc mâhnit, strigând după ce-am pierdut.